Divorț la notar cu copii minori, ce trebuie să conțină acordul parental

Atunci când soții care divorțează au copii minori, acordul parental reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru finalizarea divorțului prin procedură notarială. Prin acest acord, părinții stabilesc modul în care va fi organizată viața copiilor după desfacerea căsătoriei, cine va lua deciziile importante, unde vor locui copiii, cum vor păstra legătura cu celălalt părinte și cum vor fi suportate cheltuielile de creștere și educare.

Divorțul la notar este posibil numai dacă părinții ajung la un acord asupra tuturor acestor aspecte. Potrivit art. 375 alin. (2) Cod civil, soții trebuie să convină asupra exercitării autorității părintești de către ambii părinți, asupra locuinței copiilor, asupra legăturilor personale cu părintele separat și asupra contribuției părinților la cheltuielile privind copiii.

În practică, acordul parental oferă părinților posibilitatea de a reglementa detalii pe care, într-un proces, este dificil să le obțină într-o formă adaptată exact situației familiei. Părinții pot stabili, de exemplu, cine preia copilul de la școală, cum se împart vacanțele și sărbătorile, unde are loc predarea copilului, cine asigură transportul, cum se recuperează perioadele pierdute sau cum sunt împărțite cheltuielile extraordinare.

De aceea, recomandăm întotdeauna părinților să încerce să ajungă la o înțelegere. Părinții sunt, de regulă, cei care cunosc cel mai bine rutina, nevoile și particularitățile propriilor copii, iar o soluție negociată poate fi mai flexibilă și mai ușor de aplicat decât o soluție impusă de instanță. Totuși, acordul nu poate fi contrar legii sau interesului superior al copilului, iar notarul are obligația de a verifica aceste aspecte.

1. Condițiile divorțului la notar când există copii minori

Cererea de divorț se depune de soți împreună, iar notarul acordă un termen de reflecție de 30 de zile. La expirarea acestui termen, soții trebuie să se prezinte personal, iar notarul verifică dacă aceștia stăruie în divorț și dacă exprimă un consimțământ liber și neviciat.

În cazul existenței copiilor minori, divorțul poate fi constatat de notar numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

• soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei;
• părinții convin asupra tuturor aspectelor esențiale privind copiii;
• acordul este compatibil cu interesul superior al copiilor;
• niciunul dintre soți nu beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială;
• soții își mențin consimțământul până la finalizarea procedurii.

Dacă părinții nu ajung la un acord asupra aspectelor esențiale privind copiii sau dacă acordul nu este considerat adecvat, notarul emite o dispoziție de respingere și îi îndrumă pe soți să se adreseze instanței de judecată.

2. Exercitarea autorității părintești

Acordul parental trebuie să prevadă în mod expres că autoritatea părintească va fi exercitată de ambii părinți. Aceasta înseamnă că ambii părinți vor continua să participe la deciziile importante privind persoana și dezvoltarea copilului.

Pentru a evita conflictele, acordul poate detalia modul în care părinții se vor consulta cu privire la:

• alegerea sau schimbarea grădiniței și a școlii;
• tratamentele și intervențiile medicale importante;
• activitățile extrașcolare;
• deplasările în străinătate;
• schimbarea localității de reședință;
• accesul la informațiile școlare și medicale;
• deciziile referitoare la educația religioasă.

Faptul că autoritatea părintească este exercitată în comun nu înseamnă că părinții trebuie să locuiască împreună sau că toate activitățile cotidiene trebuie realizate simultan de ambii părinți. Acordul trebuie să distingă între deciziile importante, care presupun consultarea ambilor părinți, și actele curente de îngrijire a copilului.

3. Stabilirea locuinței copiilor după divorț

Părinții trebuie să stabilească locuința copiilor după divorț și să indice adresa la care aceștia vor locui . Locuința trebuie stabilită în funcție de stabilitatea și nevoile concrete ale copiilor, precum și de posibilitatea fiecărui părinte de a asigura un mediu adecvat.

Raportul de anchetă socială are o importanță deosebită în procedura notarială. Dacă din acest raport rezultă că exercitarea în comun a autorității părintești sau locuința stabilită prin acord nu sunt în interesul copilului, notarul nu poate finaliza divorțul în procedura respectivă, fiind aplicabile regulile privind respingerea cererii și îndrumarea soților către instanță.

4. Programul de legături personale cu părintele separat

Acordul trebuie să stabilească modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre copii și părintele la care aceștia nu locuiesc în mod statornic. Acest program trebuie adaptat vârstei copiilor, programului școlar, distanței dintre locuințele părinților și relației existente între copii și fiecare părinte.

Programul poate reglementa:

• zilele din timpul săptămânii;
• weekendurile;
• vacanțele școlare;
• sărbătorile de iarnă și pascale;
• zilele de naștere;
• concediile părinților;
• preluarea și returnarea copiilor;
• transportul;
• comunicarea telefonică sau video;
• recuperarea perioadelor în care programul nu a putut fi respectat.

Este recomandabil ca acordul să prevadă un program minim clar și executabil, completat de o regulă de flexibilitate pentru situațiile în care părinții reușesc să se înțeleagă ulterior.

În practica instanțelor s-a reținut că înțelegerea părinților cu privire la programul de legături personale poate fi valorificată atunci când este compatibilă cu interesul superior al copilului. De asemenea, instanțele au subliniat importanța cooperării și a flexibilității părinților pentru adaptarea programului la nevoile copiilor și la situațiile concrete apărute după divorț.

5. Contribuția părinților la cheltuielile copiilor

Acordul parental trebuie să stabilească modul în care fiecare părinte contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Este util ca părinții să precizeze:

• cuantumul contribuției lunare;
• data scadenței;
• modalitatea de plată;
• contul în care se efectuează plata;
• cheltuielile suportate separat de fiecare părinte;
• împărțirea cheltuielilor medicale;
• suportarea taxelor școlare și a activităților extrașcolare;
• modalitatea de aprobare a cheltuielilor extraordinare.

Pentru ca obligațiile să poată fi executate fără dificultăți, clauzele financiare trebuie să fie determinate și să prevadă termene precise.

6. Ce verifică notarul

Notarul nu se limitează la consemnarea voinței părinților. În procedura divorțului, acesta verifică:

• existența acordului soților cu privire la divorț;
• caracterul liber și neviciat al consimțământului;
• existența unui acord complet privind copiii;
• compatibilitatea acordului cu raportul de anchetă socială;
• respectarea interesului superior al copilului;
• faptul că niciunul dintre soți nu se află sub consiliere judiciară sau tutelă specială.

Dacă părinții nu se înțeleg asupra exercitării în comun a autorității părintești, notarul respinge cererea și îi îndrumă către instanță. În mod similar, dacă raportul de anchetă socială indică faptul că locuința stabilită sau soluția convenită nu este potrivită copilului, procedura notarială nu poate continua în aceleași condiții.

7. De ce este preferabilă o înțelegere între părinți

În cadrul acordului parental, părinții pot reglementa detalii practice pe care instanța nu le poate cunoaște întotdeauna și nici nu le poate anticipa în totalitate. O instanță soluționează conflictul pe baza probelor administrate și stabilește măsurile necesare într-un cadru juridic, însă nu poate cunoaște cu aceeași precizie rutina zilnică, preferințele, programul și nevoile concrete ale copilului.

Prin acord, părinții pot ajunge la soluții personalizate, cum ar fi de exemplu:

• împărțirea vacanțelor pe zile sau săptămâni;
• participarea ambilor părinți la evenimente școlare;
• preluarea copiilor de la școală de către bunici;
• transportul între localități;
• comunicarea zilnică prin telefon sau video;
• recuperarea perioadelor pierdute;
• acordarea timpului liber în funcție de programul de muncă al părinților;
• împărțirea cheltuielilor extraordinare.

Într-o cauză analizată de Tribunalul Cluj, părinții stabiliseră prin convenție ca unul dintre ei să petreacă împreună cu copilul jumătate din timpul liber și jumătate din vacanțe, ceea ce ilustrează posibilitatea unei soluții adaptate situației concrete a familiei.

Recomandarea de a ajunge la o înțelegere nu trebuie însă interpretată ca o obligație de a accepta orice propunere. Acordul trebuie să fie liber consimțit, echilibrat și centrat pe copil. Un părinte nu trebuie să accepte o soluție dezavantajoasă pentru copil doar pentru a obține rapid divorțul.

8. Certificatul de divorț și acordul parental

La finalizarea procedurii, notarul eliberează certificatul de divorț, fără mențiuni cu privire la culpa soților. Certificatul atestă desfacerea căsătoriei, în timp ce acordul parental reglementează modul în care părinții își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile față de copii după divorț.

Cele două acte trebuie analizate împreună în ceea ce privește situația copiilor, dar au funcții diferite, certificatul de divorț privește statutul matrimonial, iar acordul parental privește organizarea vieții copiilor.

9. Modificarea acordului parental după divorț

Acordul parental încheiat la notar trebuie aplicat atât timp cât corespunde situației concrete și interesului copiilor. Dacă părinții se înțeleg ulterior, ei pot actualiza aspectele care necesită modificare printr-o nouă înțelegere notarială, în măsura în care aceasta este admisibilă și respectă drepturile copiilor.

Pot apărea modificări ca urmare a:

• schimbării vârstei și nevoilor copiilor;
• începerii unei noi etape școlare;
• schimbării domiciliului unuia dintre părinți;
• modificării programului de muncă;
• apariției unor probleme medicale;
• creșterii cheltuielilor;
• mutării unuia dintre părinți în altă localitate sau în străinătate.

Dacă părinții nu mai reușesc să se înțeleagă, modificarea măsurilor privind locuința, autoritatea părintească, programul de legături personale sau întreținerea poate fi solicitată instanței. Practica judiciară recunoaște posibilitatea modificării măsurilor atunci când situația de fapt s-a schimbat și acordul inițial nu mai corespunde nevoilor copilului.

Concluzie

În cazul divorțului prin acord la notar, acordul parental nu este un document secundar, ci nucleul procedurii atunci când soții au copii minori. Fără un acord complet asupra autorității părintești, locuinței copiilor, legăturilor personale și contribuției la cheltuielile acestora, divorțul nu poate fi finalizat la notar.

Părinții ar trebui să folosească această procedură pentru a construi o soluție detaliată și realistă, deoarece ei cunosc cel mai bine nevoile cotidiene ale copiilor. O înțelegere parentală bine redactată poate reglementa aspecte practice pe care, într-un litigiu, este dificil să le obții sau să le adaptezi exact situației familiei. În același timp, orice acord trebuie să respecte interesul superior al copilului, iar notarul poate refuza finalizarea divorțului dacă înțelegerea nu oferă protecția necesară copilului.