Custodia comună și locuința copilului: cum decide instanța

În dreptul românesc, regula este autoritatea părintească comună, adică ceea ce mulți numesc „custodie comună”: ambii părinți continuă să ia împreună deciziile importante pentru copil și după divorț. Locuința copilului este însă o chestiune separată: dacă părinții nu se înțeleg, instanța stabilește la care dintre ei va locui copilul, având în vedere interesul superior al acestuia. Faptul că minorul locuiește la un părinte nu înseamnă că celălalt pierde drepturile părintești.

Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultanța unui avocat.

Pe scurt

• Codul civil prevede ca regulă autoritatea părintească comună (art. 397).
• Autoritatea exclusivă se dispune doar pentru motive întemeiate, în interesul copilului (art. 398).
• Locuința copilului se stabilește prin acordul părinților sau, în lipsa lui, de instanță (art. 400).
• Părintele la care nu locuiește copilul are dreptul la legături personale cu acesta (art. 401).
• Instanța poate dispune ancheta psihosocială (art. 396), iar copilul care a împlinit 10 ani este, ca regulă, ascultat (art. 264).
• Criteriul decisiv rămâne interesul superior al copilului.

Custodie comună sau autoritate părintească?

Termenul „custodie” nu apare ca atare în Codul civil. Legea vorbește despre autoritate părintească, adică ansamblul drepturilor și îndatoririlor privind persoana și bunurile copilului: educația, sănătatea, religia, alegerea școlii, călătoriile în străinătate și alte decizii importante.

Distincția dintre autoritatea părintească și locuința copilului este esențială și o explicăm pe larg în articolul despre custodia copilului și autoritatea părintească în legislația din România. Pe scurt: poți avea autoritate comună, chiar dacă copilul locuiește doar la unul dintre părinți.

Ce spune Codul civil

Articol	Ce reglementează, pe scurt
Art. 264	Ascultarea copilului în procedurile care îl privesc; copilul care a împlinit 10 ani este, ca regulă, ascultat
Art. 396	Instanța hotărăște asupra raporturilor dintre părinți și copii, ținând seama de interesul copilului, de concluziile anchetei psihosociale și, după caz, de învoiala părinților
Art. 397	După divorț, autoritatea părintească revine, ca regulă, în comun ambilor părinți
Art. 398	Pentru motive întemeiate, instanța poate decide ca autoritatea să fie exercitată de un singur părinte
Art. 400	Stabilirea locuinței copilului: prin înțelegerea părinților sau, în lipsa acesteia, de instanță, la unul dintre ei
Art. 401	Dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta

Cum decide instanța unde locuiește copilul?

Dacă părinții ajung la un acord, instanța îl verifică și poate lua act de el, dacă nu contravine interesului copilului. Când nu există acord, judecătorul analizează situația concretă a familiei. Legea nu oferă o listă fixă și exhaustivă de criterii, dar în practică instanțele au în vedere, de regulă, factori precum:

• cu care dintre părinți a locuit copilul până acum și cine s-a ocupat efectiv de creșterea lui;
• atașamentul copilului față de fiecare părinte și față de frați;
• stabilitatea mediului: locuință, școală sau grădiniță, prieteni, rutina zilnică;
• disponibilitatea fiecărui părinte, programul de lucru și sprijinul pe care îl are;
• condițiile materiale și morale oferite, fără ca veniturile să fie singurul criteriu;
• disponibilitatea fiecărui părinte de a facilita relația copilului cu celălalt părinte;
• opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul lui de maturitate.

Ancheta psihosocială, efectuată de autoritatea tutelară, oferă instanței o imagine asupra condițiilor de locuit și a relației dintre copil și fiecare părinte. Ea nu este obligatorie pentru judecător, dar are o greutate importantă în practică.

Ce rol are opinia copilului?

Potrivit art. 264 din Codul civil, copilul care a împlinit 10 ani este, ca regulă, ascultat în procedurile care îl privesc. Copilul mai mic poate fi ascultat dacă instanța consideră că este necesar. Ascultarea are loc de obicei în camera de consiliu, într-un cadru cât mai puțin intimidant.

Opinia copilului contează, dar nu este decisivă de una singură. Instanța o apreciază în funcție de vârsta și maturitatea lui și verifică dacă dorința exprimată corespunde interesului său și nu este rezultatul presiunilor.

Exemplu practic

Exemplu ilustrativ. Doi părinți din București divorțează. Fiica lor are 11 ani și a locuit în ultimii ani mai mult cu mama, care o duce zilnic la școală și se ocupă de activitățile ei. Tatăl lucrează în ture, dar este implicat și dorește ca fetița să locuiască la el. Instanța dispune ancheta psihosocială și o ascultă pe copilă, care spune că vrea să rămână la școala actuală și să își vadă tatăl des. Într-o astfel de situație, este posibil ca instanța să stabilească locuința la mamă, să mențină autoritatea părintească comună și să fixeze un program generos de legături personale cu tatăl.

Pentru o imagine de ansamblu asupra procesului, citește și ghidul despre pașii procedurii de divorț cu copii minori în instanță.

Ce se întâmplă după hotărâre

Părintele la care nu locuiește copilul păstrează autoritatea părintească, are dreptul la legături personale și contribuie la cheltuielile de creștere și educare prin pensia de întreținere. Programul de vizită poate include weekenduri, o parte din vacanțe, sărbători și comunicare la distanță.

Dacă pensia stabilită nu este plătită, există remedii civile și, în anumite condiții, penale. Detaliem aceste opțiuni în articolul despre ce poți face în caz de neplată a pensiei alimentare.

Măsurile privind copilul nu sunt definitive: dacă împrejurările se schimbă semnificativ, oricare părinte poate cere instanței modificarea lor.

Greșeli frecvente

• Folosirea copilului ca mesager sau implicarea lui în conflictul dintre adulți.
• Împiedicarea relației copilului cu celălalt părinte, ceea ce poate fi privit negativ de instanță.
• Mutarea copilului în alt oraș sau altă țară fără acordul celuilalt părinte.
• Concentrarea doar pe venituri, ignorând implicarea concretă în viața copilului.

Întrebări frecvente

Custodia comună înseamnă că copilul stă câte o săptămână la fiecare părinte?

Nu neapărat. Autoritatea părintească comună privește deciziile importante. Locuința copilului se stabilește separat, de regulă la unul dintre părinți.

Mama are întotdeauna prioritate la stabilirea locuinței?

Nu. Legea nu favorizează niciun părinte. Instanța decide în funcție de interesul superior al copilului și de situația concretă.

De la ce vârstă este ascultat copilul?

Copilul care a împlinit 10 ani este, ca regulă, ascultat. Instanța poate asculta și un copil mai mic, dacă apreciază că este necesar.

Pot schimba ulterior locuința stabilită de instanță?

Da, dacă împrejurările s-au schimbat, poți cere instanței modificarea măsurilor privind copilul.

Dacă treci printr-un divorț și vrei să înțelegi ce șanse ai în privința locuinței copilului, o consultație cu un avocat specializat în dreptul familiei te poate ajuta să îți pregătești corect argumentele și probele.