Divorț străinătate – românii pot divorța de la distanță
Dacă sunteți cetățean român și locuiți în străinătate, divorțul în România poate fi soluționat fără a fi necesară prezența dumneavoastră fizică la instanță. Procedura se desfășoară prin reprezentare legală, cu ajutorul unui avocat specializat în dreptul familiei. Această metodă simplifică procesul, economisind timp și resurse.
Cum puteți divorța în România din străinătate?
Divorțul poate fi inițiat și finalizat în România, chiar dacă ambii soți locuiesc în afara țării sau doar unul locuieste in străinătate. Reprezentarea se face prin încheierea unui contract de asistență juridică, fără a fi necesară emiterea unei procuri notariale, fara sa va deplasati la ambasada, fara a veni in tara la niciun termen de judecata. În funcție de situația fiecărui cuplu, există mai multe scenarii:
1. Dacă ambii soți locuiesc în străinătate și sunt de acord cu divorțul, nu este necesară prezența fizică în țară și nu este necesară o procură notarială. Ei vor putea fi reprezentați de un singur avocat, care se va ocupa de toate formalitățile, și, de comun acord, vor putea alege inclusiv judecătoria competentă să le soluționeze cererea de divorț. Acordul soților cu privire la alegerea judecătoriei competente teritorial în soluționarea divorțului trebuie să fie exprimat expres, potrivit Deciziei nr. 20 din 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procedura de judecată va fi cea a divorțului prin acord, prevăzută de Codul Civil, iar durata de finalizare a acesteia (până la obținerea hotărârii judecătorești cu mențiunea “definitivă”) este de 1-3 luni. Costul este reprezentat de o taxă de timbru datorată statului în cuantum de 200 lei și un onorariu avocațial care se stabilește conform unei grile – mai multe despre aceasta pot fi discutate direct cu avocatul ales. Cât costă un avocat de divorț?.
2. Daca unul dintre soți locuiește în România și este de acord cu divorțul procedura este aceeași ca în cazul divorțului prin acord dar soțul care locuiește în România trebuie să fie prezent la unicul termen de judecată. Instanța competentă este judecătoria din circumscripția unde locuiește soțul din România. Durata estimată este între 1 și 3 luni, iar costurile sunt taxa de timbru de 200 lei și onorariu avocațial.
3. Daca soțul locuiește în România și nu dorește divorțul procedura devine mai complexă. Divorțul poate fi solicitat din culpa unuia dintre soți, in baza separării de fapt de cel puțin 2 ani (mai multe -> Divorțul după separarea de 2 ani: acord sau culpa?) sau din motive de sănătate. Durata procesului crește, fiind estimată între 4 și 12 luni, în funcție de gradul de încărcare al instanței și particularitățile cazului (probele administrate). Taxa de timbru este de 100 lei și onorariu avocațial.
4. Daca ambii soți locuiesc în străinătate, dar doar unul dorește divorțul competența exclusivă de judecată revine Judecătoriei Sector 5 București. Deși legea română reglementează procedura, normele aplicabile divorțului pot fi influențate de legislația țării de reședință a soților. Durata procesului este mai lungă, fiind estimată la cel puțin 6 -18 luni. Taxa de timbru este de 100 lei plus onorariul avocațial.
Care sunt avantajele divortului in Ramania?
Comparativ cu alte țări europene, costurile unui divorț în România sunt semnificativ mai mici. De asemenea, durata procedurii este redusă, divorțul prin acord putând fi finalizat în doar câteva luni. Spre deosebire de alte jurisdicții, România permite reprezentarea prin avocat fără necesitatea prezenței fizice în instanță, eliminând astfel cheltuielile suplimentare de transport și alte inconveniente.
Un alt avantaj major este faptul că divorțul pronunțat în România este înregistrat automat în registrele de stare civilă, eliminând necesitatea unei proceduri separate de recunoaștere. În schimb, dacă divorțați în străinătate, pentru ca hotărârea să fie recunoscută în România, este necesară o procedură suplimentară care poate dura minim 6 luni. Această etapă implică timp și resurse semnificative, făcând divorțul în România o alegere practică și eficientă.
Întrebări frecvente
Pot divorța în România dacă locuiesc în străinătate?
Da. Cetățenii români care locuiesc în străinătate pot divorța în România, chiar dacă unul sau ambii soți au domiciliul ori reședința în afara țării. În multe situații, procedura poate fi gestionată prin reprezentare juridică.
Este necesar să vin în România pentru divorț?
În anumite cazuri, nu. Dacă divorțul se desfășoară prin acord și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, procedura poate fi gestionată prin avocat, fără deplasarea în România și fără participarea la termenele de judecată.
Pot fi reprezentat de avocat dacă locuiesc în străinătate?
Da. Reprezentarea prin avocat este una dintre cele mai utilizate soluții pentru românii din diaspora care doresc să divorțeze în România. Modalitatea concretă de reprezentare depinde de particularitățile fiecărui dosar.
Care este instanța competentă pentru divorț?
Instanța competentă diferă în funcție de domiciliul sau reședința soților și de situația concretă a cauzei. Determinarea instanței competente este unul dintre primele aspecte care trebuie analizate înainte de introducerea cererii de divorț.
Cât durează un divorț în România dacă locuiesc în străinătate?
Durata procedurii depinde de tipul divorțului, existența unui acord între soți, eventualele litigii privind copiii și gradul de încărcare al instanței competente. Divorțul prin acord este, în general, cea mai rapidă variantă.
Este mai avantajos să divorțez în România decât în altă țară?
În multe situații, divorțul în România poate fi mai accesibil din punct de vedere al costurilor și al procedurii. De asemenea, hotărârea de divorț produce efecte directe în registrele de stare civilă române.
Ce se întâmplă dacă există copii minori?
Dacă soții au copii minori, instanța va analiza aspecte precum autoritatea părintească, domiciliul minorului, programul de legături personale și pensia de întreținere, având în vedere interesul superior al copilului.
Pot divorța în România dacă celălalt soț nu este de acord?
Da. Lipsa acordului unuia dintre soți nu împiedică în mod automat desfacerea căsătoriei. În funcție de situația concretă, divorțul poate fi solicitat în condițiile prevăzute de Codul Civil.
Despre autor
Avocat Claudia Chiriță este avocat de divorț în București, specializat în dreptul familiei și reprezentarea românilor din străinătate în proceduri de divorț. Cu peste 15 ani de experiență în domeniul juridic, oferă consultanță și reprezentare în cauze privind divorțul, custodia copiilor, domiciliul minorului, pensia de întreținere și partajul bunurilor comune.
Pentru informații suplimentare despre divorțul în România pentru cetățenii români din diaspora, poți solicita o consultație juridică online sau la cabinet.
Ai nevoie de un avocat de familie?
Problemele de natură juridică din familie necesită confidențialitate, profesionalism și o strategie bine construită. Programează acum o consultație juridică rapidă direct pe WhatsApp și hai să discutăm despre cazul tău.
Programează pe WhatsApp