Motive divorț. Motivele de divorț prevăzute de legislația română.
Legislația din România, mai exact art. 373 din Codul Civil, prevede exact care sunt motivele în care divorțul poate fi pronunțat, iar acestea reflectă cele mai des întâlnite motive de divorț.
Potrivit art. 373 din Codul Civil, divorțul poate avea loc în următoarele situații:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; –
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Divortul prin acordul sotilor este formulat prin cererea comună a celor doi sau la cererea unuia dintre ei, cu acceptul celuilalt. Acesta este unul dintre cele mai amiabile și rapide tipuri de divorț.
Divortul din motive temeinice poate fi solicitat atunci când relațiile dintre soți sunt grav afectate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Aceste motive pot include abuzul, infidelitatea, lipsa de comunicare sau alte situații care fac conviețuirea imposibilă.
Divortul dupa o separare de cel putin doi ani are loc dacă soții nu mai locuiesc împreună de cel puțin doi ani. Oricare dintre ei poate cere divorțul, invocând separarea de fapt.
Divortul din motive de sănătate poate fi solicitat dacă starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei.
Situații din viața de cuplu care pot duce la divorț
Cele mai des întâlnite motive de divorț sunt legate de diferențele ireconciliabile și de factori externi care tensionează relația dintre soti. Diferențele pot include valori sau priorități complet diferite în viață, care devin evidente în timp, cum ar fi modul în care fiecare dintre soți își dorește să gestioneze finanțele, să-și crească copiii sau să-și petreacă timpul liber. Aceste neînțelegeri pot să creeze distanță emoțională și să erodeze relația.
Un alt motiv comun este lipsa comunicării. Fără un dialog deschis, problemele mici pot deveni frustrări mari, iar neînțelegerile rămân nerezolvate. În timp, acest lucru poate duce la resentimente și chiar la despărțire. Infidelitatea, fie ea emoțională sau fizică, reprezintă, de asemenea, un factor major care contribuie la destrămarea relațiilor. Sentimentul de trădare este greu de depășit, iar mulți soți consideră infidelitatea un motiv suficient pentru a pune capăt căsătoriei.
Factorii externi, cum ar fi problemele financiare, presiunile familiale sau sociale, contribuie adesea la tensiuni în cuplu. Datoriile, pierderea locului de muncă sau lipsa stabilității financiare pot aduce stres constant în viața de zi cu zi, amplificând conflictele. De asemenea, relațiile conflictuale cu rudele sau prietenii pot destabiliza cuplul, mai ales dacă unul dintre parteneri simte că nu primește sprijinul necesar.
În unele cazuri, probleme precum abuzul fizic sau emoțional, consumul de alcool sau droguri, ori lipsa respectului față de celălalt soț sunt cele care duc inevitabil la divorț. Aceste situații nu doar că pun în pericol relația, dar pot afecta și sănătatea emoțională și fizică a partenerului și a copiilor.
Avocat Online
Specializat si cu experiență
Dacă vă regăsiți în oricare dintre situațiile descrise în acest articol, nu ezitați să cereți sfatul unui avocat pentru a fi complet informat înainte de a face orice pas important!
