Suplinirea consimțământului pentru mutarea copilului la o altă școală 

Schimbarea școlii copilului este o problemă dificilă atunci când părinții nu mai locuiesc împreună și exercită în comun autoritatea părintească. În aceste situații, retragerea copilului de la o școală și înscrierea lui la o altă unitate de învățământ reprezintă, de regulă, o decizie care trebuie luată de ambii părinți. Dacă unul dintre ei refuză fără un motiv serios să își dea acordul, nu raspunde solicitarii, celălalt părinte poate cere instanței să îi suplinească consimțământul, inclusiv prin procedura rapidă a ordonanței președințiale

1. De ce este necesar acordul ambilor părinți?

Potrivit art. 483 alin. (1) Cod civil, autoritatea părintească include drepturile și obligațiile referitoare atât la persoana, cât și la bunurile copilului și aparține, în principiu, ambilor părinți. Exercitarea în comun a autorității părintești nu înseamnă că părinții trebuie să locuiască împreună sau să se ocupe în același mod, zi de zi, de copil. Ea înseamnă însă că deciziile importante privind viața copilului trebuie luate împreună.

Alegerea școlii, transferul la o altă unitate, schimbarea profilului educațional sau trecerea de la o școală privată la una de stat sunt considerate decizii importante. Instanțele au arătat că aceste măsuri fac parte din exercitarea autorității părintești și nu pot fi tratate ca simple acte administrative realizate de părintele la care copilul locuiește.

Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 prevede că, atunci când părinții exercită în comun autoritatea părintească, deciziile importante privind alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale se iau numai cu acordul ambilor părinți. În cazul unui dezacord, art. 486 Cod civil permite instanței de tutelă să hotărască potrivit interesului superior al copilului, după ascultarea părinților și analizarea anchetei psihosociale.

Trebuie făcută însă o diferență între lipsa unei reacții și un refuz expres. Art. 36 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 permite, în anumite situații, părintelui cu care locuiește copilul să ia singur decizia dacă celălalt părinte nu își exprimă voința, cu excepția cazului în care măsura ar contraveni interesului superior al copilului. În practică, atunci când școala solicită în mod expres acordul ambilor părinți, iar unul dintre ei refuză sau se opune transferului, soluția sigură este sesizarea instanței.

2. Ce poate dispune instanța prin ordonanță

Prin ordonanță președințială, instanța poate suplini consimțământul unui părinte pentru o măsură concretă: înscrierea copilului la o anumită școală, transferul de la o unitate de învățământ la alta sau menținerea copilului într-o anumită formă de învățământ pentru un an școlar. Instanța nu modifică însă definitiv autoritatea părintească și nu decide, prin această procedură, că unul dintre părinți va avea de acum înainte toate drepturile asupra copilului.

Obiectul cererii trebuie formulat precis. De exemplu, se poate solicita suplinirea consimțământului tatălui pentru transferul copilului de la Școala A la Școala B, începând cu anul școlar determinat. Nu este recomandat ca, sub forma unei ordonanțe, să se ceară schimbarea definitivă a domiciliului copilului, exercitarea exclusivă a autorității părintești sau soluționarea tuturor conflictelor dintre părinți. Aceste probleme presupun o cercetare mai amplă și trebuie soluționate, de regulă, în procesul de fond.

Există și situații în care instanțele au acceptat ordonanța chiar dacă transferul școlar produce efecte practice care nu pot fi eliminate cu ușurință. S-a reținut că procedura poate fi folosită atunci când refuzul părintelui are caracter abuziv și împiedică exercitarea dreptului copilului la educație.

3. Condițiile ordonanței președințiale

Pentru admiterea cererii trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții.

3.1. Aparența dreptului

Reclamantul nu trebuie să dovedească definitiv că are dreptate, ca într-un proces obișnuit. El trebuie să arate că, la o analiză rapidă, poziția sa este mai bine susținută de lege și de situația concretă a copilului. Aceasta este aparența dreptului.

Într-un astfel de dosar, aparența dreptului poate rezulta din hotărârea privind exercitarea în comun a autorității părintești, certificatul de naștere, dovada locuinței copilului, documentele școlare și refuzul celuilalt părinte. Instanța verifică, în principal, dacă solicitantul are dreptul să participe la deciziile privind educația copilului și dacă refuzul celuilalt părinte pare nejustificat.

3.2. Urgența

Urgența există atunci când așteptarea unui proces obișnuit ar putea produce un prejudiciu copilului. În cauzele de transfer școlar, urgența este legată cel mai des de apropierea începerii anului școlar, expirarea perioadei de înscriere sau transfer, riscul ca minorul să rămână neînscris, pierderea unui an școlar, întreruperea frecventării cursurilor, necesitatea ca minorul să urmeze școala de lângă locuința sa.

Unele instante au considerat că termenul-limită pentru înscriere era suficient pentru a justifica urgența, deoarece neînscrierea putea afecta dreptul copilului la educație. Într-o cauză s-a arătat că urgența trebuie apreciată concret, în funcție de termenul în care copilul trebuie înscris și de riscul ca, prin întârziere, dreptul la educație să fie afectat.

Urgența trebuie să existe nu numai la momentul depunerii cererii, ci și pe parcursul judecății. Dacă termenul pentru transfer a trecut, iar măsura nu mai poate produce un efect util, instanța poate aprecia că nu mai există urgență.

3.3. Caracterul provizoriu

Ordonanța trebuie să producă efecte pentru o perioadă limitată. De aceea, este util ca cererea să precizeze că suplinirea consimțământului este solicitată pentru un anumit an școlar sau până la soluționarea procesului de fond.

Instanțele au considerat că măsura este vremelnică atunci când înscrierea sau transferul produce efecte numai pentru anul școlar respectiv și poate fi reevaluat ulterior în procesul de fond. Într-o altă cauză, Judecătoria Măcin a dispus transferul copilului pentru o perioadă determinată, până la soluționarea dosarului privind exercitarea autorității părintești și stabilirea locuinței minorului.

3.4. Neprejudecarea fondului

Instanța nu poate folosi ordonanța președințială pentru a soluționa definitiv conflictul dintre părinți. Art. 997 alin. (5) Cod procedură civilă interzice măsurile care rezolvă fondul litigiului sau care nu mai permit restabilirea situației anterioare.

Prin urmare, instanța poate decide temporar la ce școală va merge copilul, dar nu ar trebui să stabilească definitiv că un părinte este singurul care poate lua toate deciziile educaționale. Procesul de fond poate conduce, ulterior, la o soluție diferită, în funcție de probele administrate.

4. Cum analizează instanța interesul copilului

În centrul analizei nu se află comoditatea părintelui și nici conflictul dintre adulți, ci interesul superior al copilului. Art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004 impune analizarea nevoilor de educație, stabilitate și dezvoltare ale copilului, a opiniei sale, a istoricului familial, a capacității fiecărui părinte de a răspunde nevoilor sale și a relațiilor de atașament formate de copil.

În practică, instanțele pot avea în vedere distanța dintre locuința copilului și școală, timpul necesar pentru deplasare, stabilitatea locuinței copilului, rezultatele și adaptarea copilului la școala actuală, existența unor probleme emoționale sau medicale, sprijinul oferit de familie, relația copilului cu profesorii și colegii, motivele reale pentru care se dorește schimbarea, existența sau lipsa unui motiv serios pentru refuzul celuilalt părinte.

O instanța poate suplini acordul unui părinte cu privire la o problemă punctuală, fără să schimbe autoritatea părintească comună, atunci când transferul este în interesul copilului.

Copilul trebuie ascultat în condițiile prevăzute de lege, iar opinia sa este analizată în funcție de vârstă și gradul de maturitate. Pentru copilul care a împlinit 14 ani există și regula specială din art. 498 Cod civil: dacă dorește schimbarea felului învățăturii sau a pregătirii profesionale, iar părinții se opun, el poate sesiza instanța de tutelă.

5. Când poate fi respinsă cererea

Cererea poate fi respinsă dacă nu există o urgență reală, dacă transferul este cerut doar pentru rezolvarea unui conflict între părinți sau dacă solicitantul încearcă să obțină prin ordonanță o schimbare definitivă a autorității părintești.

De exemplu, Tribunalul Teleorman a apreciat că nu era suficientă simpla nemulțumire față de situația existentă și că schimbarea măsurilor privind copilul presupunea o analiză aprofundată în procesul de fond. Instanța a constatat că nu fusese dovedit un prejudiciu imediat care să justifice modificarea provizorie a situației copilului.

6. Ce acte sunt necesare

Pentru ca cererea să fie temeinică, este important ca împrejurările urgente să fie dovedite prin acte, nu doar afirmate. De regulă, pot fi depuse:

dovada refuzului celuilalt părinte, inclusiv mesaje, notificări sau declarații notariale;

adresa școlii care solicită acordul ambilor părinți;

documente privind perioada de înscriere sau transfer;

adeverințe de la școala actuală și de la școala dorită;

acte privind locuința copilului;

documente medicale sau psihologice, dacă există motive speciale;

hotărâri anterioare privind autoritatea părintească și locuința copilului.

Într-o cauză, instanța a arătat că, deși nu cercetează în profunzime fondul, trebuie să verifice aparența dreptului pe baza probelor depuse.

Suplinirea consimțământului pentru mutarea copilului la o altă școală prin ordonanță președințială este posibilă dar părintele trebuie să dovedească faptul că transferul este necesar pentru copil, că există o urgență concretă, că refuzul celuilalt părinte nu este justificat și că măsura este temporară și nu urmărește schimbarea definitivă a autorității părintești.

Practica judiciară arată că instanțele admit astfel de cereri mai ales atunci când apropierea anului școlar sau expirarea termenului de înscriere ar putea afecta dreptul copilului la educație. În schimb, simpla existență a unui conflict între părinți nu este suficientă. Decizia trebuie să fie justificată prin interesul superior al copilului, evaluat în concret, pe baza actelor și a situației minorului.