Custodia exclusivă sau autoritatea părintească exclusivă: când și cum se acordă

În contextul despărțirilor și al divorțurilor, întrebarea privind custodia copiilor este una dintre cele mai sensibile și importante. În general, legea din România prevede ca părinții să aibă autoritate părintească comună asupra copiilor, chiar și după o separare. Totuși, în anumite cazuri, este posibil ca o instanță să acorde custodia exclusivă unuia dintre părinți, cunoscută și sub denumirea de autoritate părintească exclusivă.

Reglementarea din Codul Civil

Conform Codului Civil din România, autoritatea părintească este reglementată în articolele 483-507. În mod normal, părinții exercită împreună autoritatea părintească, având drepturi și obligații egale față de copii, chiar și după divorț. Însă, articolul 398 din Codul Civil permite acordarea autorității părintești exclusive unui singur părinte în situații excepționale, când instanța consideră că aceasta este în interesul superior al copilului.

Cod civil:

Art 398 Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte:

(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Printre circumstanțele care pot justifica o astfel de decizie, se numără:

• Situații de abuz – dacă există dovezi clare de abuz fizic, emoțional sau psihologic exercitat de un părinte asupra copilului.
• Neglijarea copilului – un părinte care nu este implicat activ în viața copilului, neglijându-i nevoile esențiale, poate pierde dreptul la autoritate comună.
• Conduita parentală dăunătoare – un comportament constant inadecvat, cum ar fi consumul abuziv de alcool sau droguri, care poate afecta sănătatea, educația sau siguranța copilului.
• Pericolele pentru stabilitatea emoțională a copilului – cazuri în care un părinte manifestă instabilitate emoțională extremă, prezentând un risc pentru sănătatea emoțională a copilului.

În astfel de cazuri, instanța poate decide limitarea autorității părintești doar la unul dintre părinți, oferind acestuia custodia exclusivă.

Ce înseamnă autoritatea părintească exclusivă?

Custodia exclusivă sau autoritatea părintească exclusivă implică faptul că părintele custodian ia toate deciziile majore privind viața copilului – de la educație și sănătate la aspecte care privesc dezvoltarea și bunăstarea lui. Deși celălalt părinte poate avea, de regulă, dreptul la vizite și legături personale cu copilul, el nu mai poate decide asupra acestor aspecte.

Acordarea custodiei exclusive se face, așadar, pentru a proteja interesul superior al copilului, oferindu-i stabilitate și siguranță într-un mediu de creștere adecvat și protejat.

Exemplu concret

Un exemplu comun poate fi cel al unui copil de 5 ani, ai cărui părinți se despart în condiții dificile. Mama dorește să obțină custodia exclusivă, argumentând că tatăl copilului este abuziv verbal și că există un istoric de violență domestică. Instanța evaluează cazul și constată că, deși tatăl a urmat un program de reabilitare, sunt încă semne că relația lui cu copilul ar putea prezenta un risc de abuz emoțional. În această situație, judecătorul poate decide ca autoritatea părintească exclusivă să îi revină mamei, cu drept de vizită pentru tată, limitat la anumite condiții sau la anumite intervale de timp.

Concluzie

Custodia exclusivă este o măsură excepțională și este acordată doar în cazuri justificate, unde este necesară pentru protejarea copilului. Instanța urmărește mereu interesul superior al copilului și, în acest sens, examinează dovezile aduse. Custodia exclusivă nu este o măsură de pedeapsă pentru părintele care pierde autoritatea comună, ci un mod de a asigura un mediu sigur și stabil copilului, ajutându-l să se dezvolte sănătos pe toate planurile.