Divorțul după separarea de 2 ani: acord sau culpa?

În cazul multor cupluri care nu mai trăiesc împreună de mult timp, divorțul poate părea inevitabil. În România, există o formă de divorț care permite desfacerea căsătoriei dacă soții sunt separați de cel puțin doi ani. Însă, această procedură ridică multe întrebări: este un divorț bazat pe acordul soților sau unul din vina cuiva? Vom explica în detaliu acest tip de divorț, într-un mod ușor de înțeles pentru toată lumea.

Divorţul poate avea loc: […] c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;

Artt. 373 lit. c Cod Civil

Ce înseamnă divorțul pe motivul separării de 2 ani?

Divorțul bazat pe separarea în fapt de doi ani este o opțiune legală în cazul în care soții nu mai trăiesc împreună de o perioadă lungă. Când se ajunge la doi ani de separare, unul dintre soți poate cere desfacerea căsătoriei, chiar dacă celălalt nu este de acord.

Legea prevede că, în această situație, divorțul se va pronunța “din vina exclusivă” a soțului care face cererea (soțul reclamant). În termeni simpli, asta înseamnă că persoana care a inițiat divorțul va fi considerată, formal, responsabilă pentru destrămarea relației. Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că soțul reclamant este de fapt vinovat de problemele din căsnicie. Este mai degrabă o formalitate legală.

Este acesta un divorț prin acord sau nu?

O întrebare des întâlnită este dacă acest tip de divorț poate fi considerat unul “prin acord”. Răspunsul este: nu chiar. Deși legea oferă soțului pârât (cel care nu a inițiat divorțul) posibilitatea de a-și da acordul la divorț, asta nu înseamnă că se aplică regulile unui divorț clasic prin acord.

Un divorț prin acord adevărat are loc atunci când ambii soți depun împreună o cerere de divorț și sunt de acord cu toate aspectele — desfacerea căsătoriei, împărțirea bunurilor, custodia copiilor etc. În cazul divorțului după separarea de doi ani, inițiativa aparține doar unuia dintre soți. Dacă celălalt soț este de acord cu divorțul, instanța nu va mai menționa vinovăția niciunuia în hotărârea finală, dar asta nu transformă procedura într-un divorț propriu-zis prin acord.

Ce rol are acordul pârâtului în această procedură?

Dacă pârâtul (soțul care nu a inițiat divorțul) se declară de acord cu despărțirea, lucrurile devin ceva mai simple. În acest caz, instanța poate pronunța divorțul fără să facă vreo referire la vină. Pe scurt, dacă ambii soți vor să divorțeze și sunt de acord să nu fie menționată nicio culpă, acest lucru va fi consemnat astfel în hotărâre.

Cu toate acestea, chiar dacă pârâtul este de acord, acest divorț rămâne diferit de un divorț prin acord, în care ambele părți sunt implicate încă de la început și hotărăsc împreună toate detaliile. În cazul divorțului motivat pe separarea de doi ani, pârâtul doar confirmă că este de acord cu desfacerea căsătoriei, dar nu influențează în mod direct decizia inițială a reclamantului.

Care este diferența față de alte motive de divorț?

Cea mai mare diferență între divorțul bazat pe separarea de doi ani și alte tipuri de divorț este motivul pentru care căsătoria se desface. În cazul divorțului din culpă, instanța stabilește cine este vinovat de destrămarea căsniciei. În schimb, divorțul prin acord este amiabil și are loc atunci când ambii soți sunt de acord să se despartă, fără a se invoca vina unuia sau altuia.

Divorțul motivat pe separarea de doi ani reprezintă o cale de mijloc. Nu este la fel de acuzator ca divorțul din culpă, dar nici nu este la fel de amiabil ca divorțul prin acord. Deși pârâtul poate fi de acord cu divorțul, acest lucru nu schimbă faptul că cererea inițială vine de la reclamant, iar vina (din punct de vedere legal) rămâne la acesta, dacă nu există o înțelegere pentru ca vina să nu fie menționată deloc.

Exemplu practic:

Maria și Andrei au fost căsătoriți 10 ani, dar s-au separat în fapt de doi ani, fiecare trăind separat. După această perioadă, Maria decide să depună cererea de divorț, bazată pe separarea lor de lungă durată, conform legii.

Andrei, după ce primește cererea, este de acord cu divorțul, neavând obiecții. În acest caz, instanța va pronunța divorțul fără a menționa vina niciunuia dintre ei, pentru că există acordul lui Andrei.

Dacă Andrei nu ar fi fost de acord, instanța ar fi menționat vina exclusivă a Mariei, pentru că ea a inițiat procedura. Astfel, deși există un acord, nu este un divorț “prin acord” clasic, ci unul bazat pe separare de doi ani.

Concluzie

Divorțul motivat pe separarea de doi ani este o soluție legală pentru soții care nu mai trăiesc împreună și care vor să pună capăt căsătoriei fără conflicte majore. Cu toate că nu este un divorț prin acord în sensul tradițional, el oferă o variantă mai simplă și mai rapidă decât un divorț din culpă. Atunci când pârâtul este de acord cu divorțul, instanța poate pronunța desfacerea căsătoriei fără să facă vreo mențiune despre vinovăție, ceea ce ajută la menținerea unei despărțiri mai amiabile.