Disiparea de bunuri comune la divorț. Când devin cheltuielile unui soț datorie la partaj.

În majoritatea căsătoriilor, soții se află sub regimul comunității legale. Asta înseamnă că, în principiu, tot ce se cumpără sau se dobândește pe durata căsătoriei, salarii, economii, imobile, mașini, investiții, devine bun comun, indiferent pe numele cui este trecut actul. La divorț, aceste bunuri se împart între soți, prin partaj.

În acest context apare noțiunea de disipare de bunuri comune ce reprezintă acele situații în care unul dintre soți folosește, risipește sau înstrăinează bunuri ale familiei în mod nejustificat, în interes strict personal, astfel încât patrimoniul comun se micșorează în defavoarea celuilalt soț. Nu este un termen din Codul civil, dar este frecvent folosit de avocați și judecători pentru a descrie risipa de bunuri comune.

În procedura de partaj, problema este simplă, dacă unul dintre soți a disipat bunuri ale familiei, celălalt nu trebuie să suporte singur pierderea. Instanța poate ține cont de aceste fapte când stabilește ce revine fiecăruia.

Ce înseamnă concret disiparea bunurilor comune prin exemple clare

Pentru a înțelege mai bine, putem împărți disiparea în câteva categorii de situații:

1. Cheltuieli exagerate pentru scopuri personale
   De exemplu, un soț cheltuie sume mari din conturile comune pe jocuri de noroc, pariuri, cazino; alcool, droguri, dependențe; cumpărături de lux de care beneficiază doar el ceasuri foarte scumpe, colecții private, etc, fără acordul celuilalt. Dacă aceste cheltuieli sunt semnificative și nu pot fi justificate ca fiind pentru familie, ele pot fi văzute ca disipare.
2. Cheltuieli pentru o relație extraconjugală
   Un caz des întâlnit este cand soțul/soția aflat(ă) într-o relație de infidelitate plătește din banii comuni vacanțe, cadouri, chirii, transport sau alte avantaje pentru persoana cu care are o relație. Aceste cheltuieli nu servesc familiei, ci relației extraconjugale. Din punct de vedere patrimonial, ele pot fi considerate folosire nejustificată de bunuri comune, deci disipare.
3. Vânzarea sau donarea de bunuri comune pe nimic
   Un soț vinde un apartament, o mașină sau alte bunuri comune sub prețul pieței, fără un motiv rea către rude sau prieteni, doar pentru a scoate bunul din masa comună sau îl donează, fără acordul celuilalt soț. Dacă tranzacția nu are o contraprestație serioasă și pare făcută să îl lase pe celălalt fără nimic, instanța poate considera că a existat o disipare a patrimoniului comun.
4. Consumarea economiilor comune fără justificare
   De exemplu, se golesc conturile de economii, se retrag depozitele sau se vinde un portofoliu de investiții, iar banii nu se regăsesc în alte bunuri sau în cheltuieli de familie educația copiilor, sănătate, binele comun, ci în folosul exclusiv al unui soț. Și aici vorbim de disipare.

Important este ca nu orice cheltuială neinspirată sau greșeală financiară înseamnă disipare. Cheltuielile obișnuite, chiar dacă nu au fost cele mai bune decizii ex. o investiție nereușită făcută de amândoi, nu sunt în mod automat risipă sancționabilă.

Disiparea și partajul, ce face instanța când împarte bunurile

La partaj, instanța face, în linii mari, trei pași:

1. Stabilește ce bunuri sunt comune, masa de partajat imobile, autoturisme, conturi, economii, bunuri de valoare, etc.
2. Stabilește cotele fiecărui soț în comunitatea legală, prezumția este de contribuție egală (50%-50%), dar aceasta poate fi răsturnată dacă unul dintre soți dovedește că a contribuit mai mult sau, invers, că celălalt a diminuat nejustificat patrimoniul comun.
3. Stabilește loturile sau compensațiile ce bunuri primește fiecare și dacă trebuie plătite sume de bani pentru egalizarea loturilor.

Disiparea intervine în pasul 2 și mai ales în pasul 3 dacă unul dintre soți a risipit bunuri comune, instanța poate ține cont de asta la stabilirea cotei sau la regularizarea datoriilor și creanțelor între soți. Se poate recunoaște un drept de creanță al soțului prejudiciat împotriva celui care a disipat, pentru o anumită parte din sumele cheltuite din comunitate.

Pe scurt, disiparea nu pedepseste moral un soț, dar poate avea consecințe patrimoniale, cel care a provocat pierderea poate fi obligat să pună la loc, parțial, ceea ce a scos din masa comună.

Cum se dovedește disiparea în fața instanței

Instanța nu poate porni de la simple suspiciuni. Pentru ca disiparea să fie luată în calcul la partaj, este nevoie de probe. Câteva exemple:

• Extras de cont care arată retrageri mari de bani, plăți frecvente către cazino, site-uri de pariuri, persoane fizice etc.
• Contracte de vânzare/donare pentru bunuri comune vândute la preț mic sau donate fără contraprestație.
• Facturi, chitanțe, rezervări pentru vacanțe, cadouri, plăți făcute clar pentru persoane din afara familiei, de exemplu, pentru o relație extraconjugală.
• Mesaje, e-mailuri, corespondență care indică destinația acestor cheltuieli, de ex., discuții despre cadouri, plăți, aranjamente.
• Martori, persoane care au cunoștință de modul în care au fost folosiți banii familiei, de exemplu, prieteni, rude, chiar angajați ai unor firme.

Instanța va analiza aceste probe și va decide dacă cheltuielile au fost în interesul familiei, de exemplu, pentru copii, sănătate, locuință, sau doar în interes personal. Doar în al doilea caz se poate vorbi de disipare.

Ce poate obține soțul prejudiciat la partaj

Dacă disiparea este dovedită, există mai multe consecințe posibile, în funcție de situație:

1. Creanță între soți
   Instanța poate recunoaște că soțul prejudiciat are o creanță, adica un drept de a primi bani, de la celălalt, echivalentă cu o parte din bunurile disipate. De exemplu, dacă din economii comune de 50.000 lei, unul dintre soți a cheltuit 30.000 lei în scopuri personale, instanța poate decide ca, la partaj, acesta să primească mai puțin, sau să fie obligat să compenseze pierderea.
2. Ajustarea loturilor
   La împărțirea concretă a bunurilor, instanța poate atribui soțului prejudiciat bunuri de valoare mai mare, iar celuilalt bunuri de valoare mai mică, astfel încât pierderea să fie echilibrată. Practic, disiparea se ia în calcul când se balansează ce revine fiecăruia.
3. Eventuală răspundere civilă delictuală
   În cazuri foarte grave, când disiparea a fost frauduloasă și a depășit cadrul obișnuit al gospodăriei, se poate discuta și de o acțiune separată în răspundere civilă delictuală. Totuși, în majoritatea cazurilor, problemele sunt rezolvate în procedura de partaj, nu prin procese paralele.

Important de reținut este ca instanța nu folosește disiparea ca instrument de pedepsire morală, ci ca mecanism de echilibrare patrimonială. Scopul este ca fiecare soț să plece din căsătorie cu partea de patrimoniu care i se cuvine în mod just, ținând cont și de eventualele risipiri.

Ce ar trebui să facă un soț care suspectează disiparea bunurilor comune

Dacă un soț bănuiește că celălalt a face risipa de bunuri comune, este util să urmeze câțiva pași:

1. Documentare, să păstreze și să copieze extrase de cont, contracte, documente de vânzare, facturi; să salveze corespondența relevantă e-mailuri, mesaje care arată destinația banilor.
2. Consultarea unui avocat pentru a formula corect cererea de partaj si pentru a indica corect în acțiune faptul că au existat acte de disipare și că se solicită compensarea lor.
3. Cereri de probă în proces, solicitarea de interogatoriu al celuilalt soț, solicitarea de expertize contabile dacă sumele și tranzacțiile sunt complexe, propunerea de martori și depunerea înscrisurilor.
4. Este important ca cererea de partaj să nu se limiteze la enumerarea bunurilor existente, ci să explice și ce bunuri au existat și au dispărut, în ce circumstanțe, și ce se cere instanței, de exemplu, recunoașterea unei creanțe sau ajustarea loturilor.

Disiparea sau risipa este un concept practic, nu teoretic

Disiparea de bunuri comune nu este un termen din Codul civil, dar descrie foarte bine realitatea din multe divorțuri, unul dintre soți folosește patrimoniul familiei ca și cum ar fi exclusiv al său, iar celălalt rămâne cu un patrimoniu diminuat. La partaj, instanța are instrumente juridice pentru a corecta această situație, dar are nevoie de dovezi.

Pentru justițiabili, mesajul principal este că disiparea nu este o etichetă morală, ci o problemă de probă și de matematică juridică, cât s-a cheltuit, pe ce, din ce sursă, în interesul cui, și cum se poate compensa pierderea când se împarte tot ce a rămas. Cu o pregătire bună și cu o prezentare coerentă în fața instanței, partajul poate reflecta corect atât bunurile vizibile, cât și cele risipite înainte de divorț.